Anunțuri

A N U N Ţ Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală, serviciu public în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, organizează examen de promovare în grad/treaptă profesional/ă imediat superior/ă celui/celei deținut/e pentru personalul contractual de execuţie – Cabinete Medicale

Descarcă document

Rezultatul probei scrise la examenul de promovare într-un grad profesional imediat superior celui deţinut pentru personalul contractual din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală din data de 25.11.2020

Descarcă document

Orarul cabinetelor stomatologice școlare care vor fi deschise în perioada 11.11.2020 pe durata închiderii școlilor

Descarca document

A N U N Ţ Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală, serviciu public în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, organizează examen de promovare în grad/treaptă profesional/ă imediat superior/ă celui/celei deținut/e pentru personalul contractual de execuţie – aparat propriu

Descarca document

EIT Food RIS – Atelier de Implicare a Consumatorilor Co-crearea unor produse alimentare noi alături de consumatori

Descarca document

Comunicat – tichete sociale în cadrul Programului social ”Alimente”

Descarca document

Anunt termene de depunere cereri de subventii în baza Legii nr. 34 din 1998
Anunt-termene-de-depunere-cereri-de-subventii-in-baza-Legii-nr.-34-din-1998
Rezultatul final al examenului de promovare într-o(un) funcție pentru care este prevăzut un nivel de studii superior/grad profesional imediat superior celui deţinut pentru personalul contractual din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală din data de 31.08.2020
rezultat-final-31.08.2020
Rezultatul probei scrise la examenul de promovare într-o(un) funcție pentru care este prevăzut un nivel de studii superior/grad profesional imediat superior celui deţinut pentru personalul contractual din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală din data de 31.08.2020
rezultate-proba-scrisa-310820
Rezultatul final al probei de selecție a dosarelor pentru ocuparea unui post funcţie contractuală de execuţie vacantă, de îngrijitor (clădiri) la Serviciul Asistența Persoanelor Vârstnice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală,

Descarca document

Portal online
Update cookies preferences