Scop
Prevenirea separării copilului de familie, urmărirea evoluţiei dezvoltării copilului şi al modului în care părinţii îşi exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti, prevenirea comportamentelor abuzive şi a violenţei în familie, prevenirea încălcării drepturilor copilului şi efectuarea de acţiuni (campanii, programe de prevenţie) de identificare a problemelor la nivel comunitar şi de intervenţie asupra acestora, monitorizarea copiilor cu părinți plecați în străinătate, identificarea și monitorizarea copiilor aflați în situații de risc.
Atribuţii
- Monitorizează şi analizează situaţia copiilor din unitatea administrativ-teritorială, precum şi modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea şi sintetizarea datelor şi informaţiilor relevante;
- Realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;
- Efectuează formalităţile administrative pentru înregistrarea naşterii copilului părăsit într-o instituţie sanitară şi a copilului găsit;
- Întocmește planul de servicii în vederea prevenirii separării copilului de părinţii săi şi urmărește obiectivele propuse;
- Identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau prestaţii pentru prevenirea separării copilului de familia sa;
- Elaborează documentaţia necesară pentru acordarea serviciilor şi/sau prestaţiilor şi acordă aceste servicii şi/sau prestaţii, în condiţiile legii;
- Asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, asupra drepturilor copilului şi asupra serviciilor disponibile pe plan local;
- Asigură şi urmărește aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a consumului de alcool şi droguri, de prevenire şi combatere a violenţei în familie, precum şi a comportamentului delincvent;
- Vizitează periodic la domiciliu familiile şi copiii care beneficiază de servicii şi prestaţii;
- Înaintează propuneri, în cazul în care este necesară luarea unei măsuri de protecţie specială, în condiţiile legii;
- Urmărește evoluţia dezvoltării copilului şi modul în care părinţii acestuia îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copilul care a beneficiat de o măsură de protecţie specială şi a fost reintegrat în familia sa;
- Identifică situația copiilor ai căror părinţi se află la muncă în străinătate, planifică intervenţia şi asigură servicii primare, după caz;
- Monitorizează cazurile de violenţă în familie din unitatea teritorială deservită; asigură accesul la informaţii la cererea organelor judiciare şi a părților sau reprezentanţilor acestora;
- Identifică situaţiile de risc pentru părţile implicate în conflict şi îi îndrumă spre servicii de specialitate;
- Sprijină victimele violenţei în familie, inclusiv prin programe de recuperare a sănătăţii şi de reinserţie socială;
- Înlesnește accesul agresorilor familiali la tratamente psihologice, respectiv psihiatrice, de dezalcoolizare, de dezintoxicare, după caz;
- Realizează managementul de caz în domeniul protecţiei copilului şi al violenţei în familie;
- Asigură iniţierea şi menţinerea de relaţii de bună colaborare şi parteneriate între Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală organizată ca serviciu public în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca şi serviciile şi instituţiile cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale, organisme publice şi private autorizate, de la nivel naţional şi internaţional;
- Se preocupă de organizarea de evenimente cu caracter social alături de serviciile de specialitate din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală organizată ca serviciu public în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca;
- Realizează acţiuni de lobby şi advocacy;
- Promovează imaginea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală organizată ca serviciu public în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.
Servicii
- consiliere informațională;
- consiliere administrativă;
- consiliere psihologică;
- consilere familială;
- medierea relațiilor dintre părinți, dintre părinți și copii
- medierea relației client-instituții publice și organisme private acreditate;
Politica
Politica privind siguranta in domeniul protectiei copilului DASM
/wp-content/uploads/2015/11/Politica-privind-siguranta-in-domeniul-protectiei-copilului-DASM.pdf
Beneficiari
- copiii aflați în risc de separare de părinți;
- copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate;
- copiii care au avut o măsură de protecție specială și ulterior au fost reintegrați în familie;
- toți copiii ai căror drepturi sunt încălcate;
- copiii predispuși abandonului școlar, care se confruntă cu probleme de absenteism;
- copiii aflați în risc de abuz și neglijare sau exploatare;
- copiii care se confruntă cu violență în familie, precum și familiilor acestora;
- familiile predispuse apariției fenomenului violenței în familie,
- adolescente și femei predispuse abandonului copilului și a apariției sarcinilor nedorite;
- membrii comunității clujene.
Parteneri
-
Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj,
- Inspectoratul Școlar Județean Cluj (unități de învățământ preșcolar și școlar),
- Inspectoratul Județean de Poliție Cluj,
- Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj
- Asociația Uniunea Creștină din România,
- Fundația Română pentru Comunitate, Copii și Familie,
- Fundația Dezvoltarea Popoarelor – filiala Cluj,
- Asociația Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj,
-
Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog,
- Fundatia Crestina Diakonia,
- Asociația Preventis,
- Asociația Familia Regăsită,
-
Asociația Filantropică Medical-Creștină Christiana – Filiala Cluj,
- Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj,
- Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială,
- Asociația Comunitară a Romilor din Coastei,
- Centrul pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, din cadrul Centrului de cercetare și de prevenire a fenomenului violenței familiale și comunitare, din cadrul Universității babeș-Bolyai
- Centrul pentru prevenirea și combaterea violenței domestice din cadrul ADI-ZMC
- Asociația Victoria Împotriva Violenței Abuzului și a Discriminării – VIVAD.
Contact
Telefon: 0264/535044 – 0372/798197 – 0372/798524 – 0372/798997
E-mail: protectiacopilului@dasmclujnapoca.ro
Stradă: Venus fn