Competitions

Rezultatele probei scrise la concursul de ocupare a două posturi funcţii contractuale de execuţie vacante, un post de consilier juridic grad profesional I și un post de psiholog grad profesional specialist la Centrul pentru prevenirea și combaterea violenței în familie din structura Serviciului Protecția Copilului și Familiei din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, din data de 26.02.2019

Download document

A N U N Ţ Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală, serviciu public în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, organizează examen de promovare în clasă pentru funcţionarii publici care au dobândit diplome de studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau sunt utile pentru desfăşurarea activităţii, îndeplinind asftel condiţiile prevăzute în art. 68 alin.(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Download document

REZULTATUL ETAPEI DE SELECŢIE A DOSARELOR pentru concursul din data de 26.02.2019

Download document

ANNOUNCEMENT The Social and Medical Assistance Directorate, a public service subordinated to the Local Council of Cluj-Napoca, is organizing a recruitment competition for an indefinite period, for the filling of 2 vacant positions, contractual execution positions of legal advisor, professional grade I, and specialist psychologist.

Download document

Rezultatul final al concursului de recrutare pentru funcţiile publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional debutant (1 post) la Serviciul Financiar, Contabilitate, Buget și consilier, clasa I, grad profesional superior(1 post) la Serviciul Resurse Umane Salarizare din cadrul Direcției de Asistență Socială şi Medicală

Download document

Rezultatul final al examenului de promovare în grad /treaptă profesională imediat superioară celei deţinute pentru personalul contractual din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală din data de 22.01.2019

Download document

Rezultatul interviului susţinut în data de 23.01.2019, a concursului de recrutare pentru funcţiile publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional debutant (1 post) la Serviciul Financiar, Contabilitate, Buget și consilier, clasa I, grad profesional superior (1 post) la Serviciul Resurse Umane Salarizare din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală

Download document

Rezultatele probei scrise a examenului de promovare în grad /treaptă profesională imediat superioară celei deţinute pentru personalul contractual din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală din data de 22.01.2019

Download document

Rezultatul final al concursului de ocupare prin recrutare a funcţiilor contractuale de execuţie vacante, inspector de specialitate grad profesional II la Serviciul Asistența Persoanelor cu Dizabilități, un post de consilier juridic grad profesional II și un post de psiholog grad profesional specialist la Centrul pentru prevenirea și combaterea violenței în familie din structura Serviciului protecția copilului și familiei din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală din data de 15.01.2019

Download document

REZULTATUL PROBEI SCRISE a concursului de recrutare din data de 21.01.2019 pentru funcţiile publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional debutant la Serviciul Financiar, Contabilitate, Buget și consilier, clasa I, grad profesional superior la Serviciul Resurse Umane Salarizare din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală

Download document

Online portal
Update cookie preferences